Singura trauma a vietii mele

[Exemplu] [Fenomen] [Vindecare]

[Exemplu]

Singura jumatate de ora la cresa din viata. Era inainte cu ceva timp de vremea gradinitei pentru mine.

Saracie. Obiecte vechi. Paturi cu gratii nu prea inalte. Lumina galbena, slaba. Igrasie. Vopsea cazuta. Copiii plang. Urla. Hainele lor: vechi, peticite, urate; tinute la naftalina de la fratii mai mari, imprumutate de la vecini, genu ala de haine.

Ingrijitoarele: .

Sictirite, masculinizate, genu care-si baga pula in ea de viata si inghit cacatu mai repede, cat sa nu simta gustul. Din asta isi castiga banii. Schimba copiii de colo colo, striga la ei sa taca, in sila; copiii plang, ganguresc, misuna, in general fac zgomot. -Iara s-o cacat pe el, du-te schimba-l [Marie], [@#$%!] dracu de copil. Pe mine m-a pus intr-un pat. Cand s-a apropiat bombanind de mine groaza s-a triplat. Eram ca intr-un basm de groaza, vroiam sa ma fac mic, sa dispar de acolo, sa plec, sa nu fiu, sa fiu departe de saracie, agresivitate, nervi, lipsa totala de sanse a viermilor care se tarasc pe acolo fara atentie de la nimeni; decat de la matroanele ultra-sictirite, ca niste creaturi din lumea lui Tolkien, care sugeau de la viata soarta de a spala scutece si cacat copiilor pana la sfarsitul zilelor; zile galbene, ca peretii si lumina slaba din camera.

Abia asteptam sa vina dupa mine parintii, sa ma ia de acolo. Ma uitam cu o groaza latenta la copii. Toti erau lipsiti de constiinta personala - parca nu stiau ca exista. Misunau semi-zgomotosi, semi-doritori, semi-nevoiasi, semi-multumiti, cu o constienta crepusculara; totul era taiat in jumatate si imprastiat in zarile nesperantei care nu-si pune problema ca nu exista.

Africa. - decat in filmul Cosmarul lui Darwin am gasit dublare pentru sentimentul de atunci. Femeia desculta, cu noroi plin de viermi intre degetele de la picioare, calcand printre resturi de peste - coloana vertebrala si capul e ce a ramas din pestele prelucrat pentru a fi trimis ca file de lux in tarile dezvoltate - lua pestii de jos si ii aseza pe un schelet de lemn, pentru "desfacere". Cand a venit sa lucreze aici a avut "durerea de stomac" pentru cateva saptamani. Spune ca aici castiga mult mai bine ca la ferma unde lucra inainte pamantul. Pestii sunt apoi alesi, vanduti si, pentru a fi consumati se prajesc inainte, intregi, in foc de anvelopa si alte materiale de gen, intr-o "groapa". Un fel de crematoriu improvizat de animale moarte si focare de infectie. Bucatarie... . Pestii sunt prajiti, apoi depozitati in recipiente "curate", sau pe regiuni betonate de pe jos,"curate", speciale. Muncitorilor nu li se da voie sa spuna decat putine lucruri in camera. Ochi privesc din toate partile; compromisurile nu trebuie dezvaluite; vin strainii din tari bogate, filmeaza, vorbesc, intreprinderea se dezmembreaza si toata lumea ajunge sa moara de foame. "Au venit stapanii, imbracati bine, cu echipament stralucitor, curat si acum ne vor lua intreg rodul muncii, ne vor arunca in saracie, ne vor fura tot si vom muri de foame si luptand intre noi pentru ultimul rest de orez, pe cand (z)ei(i) vor fi plecati inapoi cu carele lor metalice si vor trai in abundenta si bogatie."

Ingrijitoarele o sugeau din datorie, fara proteste. Banul se castiga in scarba, cine nu-i destul de puternic sa moara de foame. Dracului de copii. Dracului de copii.

Au venit si parintii. Ne-au luat de acolo, pe mine si pe inca cineva. Nu mai stiu daca erau doar parintii mei, daca era doar mama sau si tata, daca eram acolo cu verisorul meu sau asteptandu-l, daca imi era verisor sau nu, daca am plecat de acolo cu el sau fara, daca era gradinita lui sau de ce altceva am asteptat acolo zeci de minute dezolante, groaznice. Imi aduc aminte doar graoza, profunda.

Eram pentru prima data in viata, in afara edenului. Eram in iad; pe pamant; in realitate. Realitatea era ca viata e o scarba si daca nu o poti inghiti vei suferi si mai mult. Ca nu exista nici o scapare, din viata scapa cine poate, cum poate... in final nimeni nu scapa, ramane fiecare doar cu iluzia.

Au venit parintii. Am fost luat(i?) din pat si dus catre usa holului. -De ce am stat aici? Hai sa mergem acasa! -Mergem, dragule, imediat mergem. -Vreau sa mergem acasa!

La fel cum se deschide o floare in razele soarelui de primavara, oferindu-si naturii coloritul, prospetimea, comorile naturale ale vietii, proaspat extrase din pamantul inainte inzapezit, la fel cum un ghiocel se ridica deasupra zapezii, fraged, viu, simbol etern al vietii renascand nu din propria cenusa ci din cursurile subterane de apa, fluida, viue, rece, motor vesnic al vietii,

- ingrijitoarea s-a deschis matern in expresia fetei si a zambit calduros, afectiv, iubitor, protector, intelegator, mandru, cauterizant, nutrind dragostea infinita pe care doar o mama o poate avea fata de copilul ei, si ne-a predat, oferit, daruit, trecut in protectia divina, parinteasca a tutorilor.

[Fenomen]

Oameni traiesc viata. Ei se intampla.

Oamenii incurabili se refugiaza in ceva afectiv doar al lor. Ei nu traiesc viata - nu le pasa de viata. Incurabilii sunt fiinte ce se adapteaza cu jumatate de fiinta la orice fac - cat sa mimeze facerea.

Incurabilii iubesc ca ei sa fie. Dar Ei sunt acolo si numai acolo si peste tot acolo si intotdeauna acolo unde creierul lor isi exercita toate functiile cu bucata colorata de plastelina mentala din care isi construiesc experienta lor. Incurabilii nu au fost iubiti niciodata. Lor nu li s-a oferit totul niciodata. Au fost batuti de soarta, urati, maltratati, supusi datoriei si rasplatiti pe jumatate. Iubiti niciodata. N-au folosit intregul creier niciodata. Ei nu recunosc viata, ei recunosc ever o oarecare parte din ea.

Toate functiile cerebrale = esti fericit. Ai fost vreodata? Atunci stii cum e cand sunt toate active.

Oamenii nu-si ofera plastelina lor mentala in tot. Dar in putin. Putina fericire, pentru ca nu toata. Au primit doar o parte, au ramas doar cu o parte. Doar o parte din creierul lor interactioneaza cu doar o parte din realitate - aceea pe care o recunosc imprejur, aceea care corespunde partii, fragmentului de creier si totalitate absoluta metafizica pe care 
au experientat-o cand s-a format bagajul perceptiv.

A fii cu totul = egal a fi fericit.

Ingrijitoarele erau cu totul : in afara copiilor; in afara parintilor; in afara sotilor; in afara familiei lor; in afara amantilor; in afara slujbelor; in afara prietenilor; practic in afara orice si oricui.

Trauma mea, singura mea trauma, este vederea perfecta a viitorului in care toti oamenii care n-au fost completi o singura data in viata vor iubi jumatate din orice obiect, jumatate din orice actiune, jumatate din orice simtire, jumatate din orice gand, jumatate din intreaga existenta.

Oamenii vor ataca intotdeauna pe toti si oricine vor vedea ca umbla cu jumatate de masura, cu jumatate de cioara vopsita pe jumatate, iubind pe jumatate, muncind pe jumatate, dedicand si existand pe jumatate pentru Dumnezeu, Dumnezeu care jumatate din viata ne-a luat si ne-a pus sa muncim cu sudoarea fruntii pentru cealalta jumatate, ca sa nu o primim niciodata in aceasta viata, care este oricum numai jumatate de viata, jumatatea cea putina, dura, rea, proasta, din intreaga noastra viata.

Incurabilii viseaza la cealalta jumatate de viata; viata de apoi; viata promisa; viata de cand vor avea totul.

[Vindecare]

Putem sa batem la portile celeilalte jumatate.
Isus a spus ca se va deschide.
Cealalta jumatate e in noi.